Beneficiarii fondurilor europene au avut parte de surprize neplăcute de la Comisia Europeană. Mulți dintre ei au fost acuzați că au creat condiții artificiale pentru a beneficia de finanțare, în mod paradoxal, chiar de aceeași autoritate care, pe baza unor documentații stufoase și în urma unor nenumărate controale, le-a aprobat, anterior, proiectele și plățile.
Acuzația a fost însoțită de emiterea proceselor verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, prin care contractele de finanțare au fost reziliate, iar fondurile europene primite au devenit, din nerambursabile, direct creanțe bugetare supuse executării silite, în caz de neplată înăuntrul termenului de aproximativ 30 de zile, acordat de autoritatea contractantă.
Din procesele verbale, oamenii au aflat cu stupoare că, abia după aprobarea proiectelor și după efectuarea plăților, autoritatea și-a dat seama, spre exemplu, că doi sau mai mulți membri ai aceleași familii nu pot primi finanțare pentru proiecte asemănătoare, întrucât aceasta este considerată o fragmentare a investiției, sau că parcarea unor utilaje agricole, achiziționate de beneficiari diferiți, pe aceeași suprafață de teren reprezintă un motiv suficient pentru a cere restituirea banilor, în considerarea acelorași „condiții artificiale”.
În realitate, ceea ce se întamplă în ultima perioadă este consecința presiunilor puse de Comisia Europeană asupra autorităților române de a verifica dacă, prin proiectele finanțate, s-au creat condiții artificiale pentru obținerea fondurilor nerambursabile.
Modul în care autoritățile române pun însă în practică această solicitare este unul abuziv, în condițiile în care aspecte de fapt referitoare la proiecte, cum ar fi legăturile de rudenie între beneficiari și/sau similitudinea proiectelor acestora, care au fost cunoscute și acceptate de autoritate la momentul aprobării proiectelor, au devenit, brusc, „condiții artificiale”, pentru care oamenii trebuie să restituie banii primiți, împreună cu dobânda.
Care este semnificația juridică a „condițiilor artificiale”
Noțiunea de „condiții artificiale” este reglementată de prevederile art. 4 alin. 8 din Regulamentul 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului, în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a eco-condiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală.
Potrivit normei comunitare anterior menționate, „fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăti, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor”.
Prin urmare, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 alin. 8 din Regulamentul 65/2011, condițiile artificiale nu sunt suficiente, în sine, pentru refuzul plăților, decât în măsura în care scopul creării acestora a fost exclusiv acela de a obține un avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor.
Această interpretare este confirmată de o hotărâre de dată recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care are, printre alte atribuții, și pe aceea de interpretare unitară a legislației europene, pentru a se asigura ca aceasta se aplică în același fel în toate țările UE.
Cu privire la modul în care trebuie interpretat art. 4 alin. 8 din Regulamentul 65/2011, Curtea a arătat ca, în cazul în care, din punct de vedere formal, un proiect de investitii indeplineste criteriile de eligibilitate necesare pentru acordarea ajutorului, atunci proba unei practici abuzive a potențialului beneficiar de un astfel de ajutor impune:
– pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins, întrucât condițiile pentru obținerea plăților au fost create în mod artificial
– pe de altă parte, un element subiectiv care consta în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creand în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea plăților.
În continuare, Curtea a precizat ca revine instanței naționale sarcina de a stabili existența acestor două elemente, care trebuie dovedite în conformitate cu normele dreptului național.
Prin urmare, față de prevederile art. 4 alin. 8 din Regulamentul 65/2011, astfel cum au fost acestea interpretate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pentru refuzul plăților sau pentru solicitarea restituirii acestora, nu este suficient ca autoritatea să invoce anumite aspecte care ar putea fi considerate drept „condiții artificiale”, aceasta avand obligația de a dovedi că, prin implementarea proiectelor afectate de condițiile artificiale, nu poate fi atinsă finalitatea urmarită de schema de ajutor și că beneficiarul a urmărit in exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate.
Ce se poate face?
Beneficiarii ale căror contracte de finanțare au fost reziliate pe motivul existenței unor „condiții artificiale” de obținere a fondurilor au posibilitatea de a formula contestație împotriva procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării acestuia.
În cazul în care contestația este respinsă, decizia de respingere poate fi atacată de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă.
Editorial semnat de Oana Strătulă, Avocat Partener în cadrul Societății Civile de Avocați Strătulă Mocanu & Asociații. Articol publicat pe portalul de știri business24.ro la data de 9 octombrie 2013.
