În prezent, noțiunea de condiții artificiale este reglementată de art. 4 alin. 8 din Regulamentul 65/2011 care prevede ca „fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor”.
Anterior anului 2011, acest articol 4 alin. 8 exista, în aceeași formă ca cea de astăzi, și în Regulamentul 1975/2006 (abrogat de Regulamentul 65/2011), deci nu se pune problema ca beneficiarii care au încheiat contracte de finanțare înaintea anului 2011 să nu poată fi acuzați de crearea de condiții artificiale, întrucât, așa cum am precizat, noțiunea era reglementată și în Regulamentul din 2006.
Textul comunitar este destul de „arid“ însă, chiar și așa, din interpretarea acestuia rezultă o serie de aspecte extrem de importante: verificarea existenței condițiilor artificiale ar trebui făcută de către autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene înainte de efectuarea plăților, iar crearea condițiilor artificiale trebuie dovedită.
Cu alte cuvinte, refuzul plăților nu poate fi justificat pe simple indicii sau presupuneri, ci pe probe concrete din care să rezulte două elemente cumulative: faptul că, în realitate, condițiile pentru primirea ajutorului nu erau îndeplinite, ci au fost create în mod artificial de către beneficiar și, în plus, prin crearea condițiilor artificiale acesta a urmărit un avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.
În orice caz, chestiunea interpretării articolului 4 alin. 8 din Regulamentul 65/2011 a fost tranșată în mod definitiv de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, într-o decizie de referință, respectiv Hotărârea din 12 septembrie 2013, pronunțată în cauza Slancheva sila EOOD împotriva Fondului de Stat pentru Agricultură – Agenţia de plăţi din Bulgaria.
Mai mult decât atât, în scopul de a ajuta autoritățile naționale să recunoască și să sancționeze „condițiile artificiale“, ținând cont și de Decizia Curții de Justiţie a Uniunii Europene, Comisia Europeană a emis documentul intitulat Nota directoare pentru Auditori nr. 22 având ca subiect crearea de condiții artificiale în vederea obținerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiții.
Prin urmare, verificarea existenței condițiilor artificiale trebuie făcută de către statele membre și prin prisma acestui instrument de lucru pus la dispoziție de către Comisia Europeană, tocmai pentru a evita sancționarea, în mod abuziv și nelegal, a beneficiarilor.
Cum au ajuns „condițiile artificiale“ să reprezinte primul motiv de reziliere de către AFIR a contractelor de finanțare?
În opinia noastră, motivul constă în faptul că, de multe ori, AFIR aplică în mod greșit prevederile art. 4 alin. 8 din Regulamentul 65/2011, în sensul că dispune rezilierea contractelor de finanțare întemeindu-se pe simpla existență a unor elemente comune între două sau mai multe proiecte, cum ar fi sediul social, același consultant, investiții identice sau similare etc.
Însă așa cum rezultă atât din Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene, cât și din Nota Directoare a Comisiei Europene, aceste legături între proiecte reprezintă doar indicii de fraudă, în prezența cărora AFIR trebuie să realizeze o verificare de ansamblu a proiectelor, pentru a stabili, cu dovezi concrete, că sunt îndeplinite cele două elemente, obiectiv și subiectiv, care justifică retragerea finanțării.
În alte situații, AFIR consideră că există condiții artificiale atunci când beneficiarul finanțării prestează, cu ajutorul utilajelor și echipamentelor achiziționate cu sprijin nerambursabil, servicii în favoarea unor firme deținute de membri ai familiei acestuia sau în favoarea unor alți beneficiari FEADR sau în favoarea unor entități care nu sunt microîntreprinderi.
Am constatat, din diversele litigii în care asigurăm asistența și reprezentarea beneficiarilor de fonduri FEADR, că AFIR a devenit foarte creativă în identificarea condițiilor artificiale, ajungând să considere, spre exemplu, că prestarea de servicii de către un beneficiar FEADR în favoarea unei entități care nu este microîntreprindere ar fi o dovadă a condițiilor artificiale. Practic, în acest caz, teoria pe care AFIR încearcă să o acrediteze constă în aceea că adevăratul beneficiar al finanțării ar fi firma în favoarea căreia au fost prestate serviciile și care, întrucât nu îndeplinea ea însăși condițiile pentru a obține finanțare, nefiind microîntreprindere, a creat o firmă „fantomă“ care a obținut finanțare.
Cu alte cuvinte, situația unui beneficiar FEADR nu este deloc simplă, ci a devenit complicată prin prisma rigidității cu care AFIR a înțeles să aplice legislația europeană în domeniu, punând uneori beneficiarii în situații extrem de dificile și chiar imposibile. Spre exemplu, pe de o parte, beneficiarii sunt obligați să asigure și să mențină viabilitatea investiției pentru care au primit finanțare, și, pe de altă parte, trebuie să fie foarte atenți în favoarea cui prestează servicii cu utilajele și echipamentele achiziționate prin proiect, pentru a nu fi acuzați de condiții artificiale. Acesta este încă un fenomen ce ține de lipsa de preocupare din partea autorităților române de a aplica legislația europeană în spiritul pentru care ea a fost adoptată – anume dezvoltarea rurală, fără să pună beneficiarilor piedici inutile și abuzive, căzând astfel într-o extremă deloc benefică mediului economic.
Ce alte motive de reziliere de către AFIR a contractelor de finanțare ați mai întâlnit în practică?
Motivele sunt destul de variate, însă, daca e să fac o sinteză, chestiunile legate de menținerea viabilității investiției și respectarea criteriului de selecție privitor la crearea locurilor de muncă sunt cel mai des întâlnite, evident, după „condițiile artificiale“ care, așa cum am spus, ocupă detașat primul loc pe podium.
De asemenea, am observat destul de des situații în care AFIR invocă încălcări ale contractelor de finanțare constând în modificări substanțiale ale proiectelor sau situații în care beneficiarii sunt acuzați că au creat un avantaj nejustificat unei alte entități, cu ajutorul investiției realizate cu finanțare nerambursabilă.
Editorial semnat de Oana Strătulă, Avocat Partener în cadrul Societății Civile de Avocați Strătulă Mocanu & Asociații. Acest articol a fost publicat în revista Agro Business la data de 17 martie 2015.
